15 Septembrie 2025
Înscrierile pentru noua ediție a Programului Gratuit de Inițiere în Patinaj sunt deschise începând de mâine, 16 septembrie, până pe data de 30 septembrie.*
Programul se adresează tuturor copiilor cu vârste între 4 şi 12 ani, care au domiciliul sau reşedința în Sectorul 4 şi care NU au mai participat, anterior, la nicio ediție a programului.
Suntem bucuroşi să cunoaştem, în această ediție, 150 de noi participanți, care vor face primii paşi pe gheață, alături de antrenorii noştri.
Perioada de desfăşurare va fi cuprinsă între 4.10.2025 şi 16.11.2025, iar sesiunile de antrenament se vor desfăşura în timpul weekend-urilor, în două sesiuni a câte 75 de participanți.
Dosarele depuse pe site în perioada de înscriere vor fi atent selecționate, iar admiterea în Program se va face pe criteriul eligibilității, în ordinea înscrierilor şi în limita celor 150 de locuri disponibile!